Vineri, 22 Septembrie 2017
COMUNICAT DE PRESA - 21 iulie 2003 PDF Imprimare Email
Deschiderea cursurilor Universitatii de Vara Izvoru Muresul s-a desfasurat la Manastirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului, prin cuvantul PS Ioan Selejan, Episcop al Covasnei si Harghitei.
 
Cursurile Universitatii au debutat in Complexul de Tineret de la Izvoru Muresului, prin prezentarea mesajului domnului Adrian NASTASE, Prim-ministru al Romaniei, de Secretarul de Stat Titus Corlatean de la Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni. Inca de la inceput, Premierul a apreciat capacitatea organizatorilor de a “raspunde imperativului continuitatii, un criteriu pe care Uniunea Europena il aplica tuturor proiectelor pe care le deruleaza”. In opinia Domniei Sale, Romania se afla in fata deciziei irevocabile a Europei de a fi primita ca membru al UE pana in 2007.
De asemenea, premierul a aratat ca invitatia adresata tarii noastre de a adera la NATO, reprezinta “un cadru favorabil reconfigurarii proiectului de afirmare a identitatii nationale si a drepturilor care decurg din aceasta”. In viziunea sa, un rol important il detine faptul ca Romania si Guvernul sau au ca interes strategic intensificarea relatiilor cu romanii de pretutindeni, precizand, totodata, ca “modelul european pe care Romania l-a aplicat cu privire la drepturile persoanelor apartinand minoritatilor nationale trebuie urmat cu rigoare de catre tarile vecine, unde exista o numeroasa populatie romaneasca, pe care mersul sinuos al istoriei i-a denumit nu doar romani, ci si moldoveni, vlahi, aromani, megleno-romani sau istro-romani.”

Prezent pentru prima data la Univesitatea de Vara de la Izvoru Muresului, Alteta Sa Principele Radu de Hohenzollern Veringen a facut o succinta incursiune istorica a ideii de europenitate si a implicatiilor sale in cazul Romaniei, exemplificand numeroasele contributii romanesti in diverse domenii. In legatura cu impactul pe care secesiunea europeana il are asupra integrarii economice a Romaniei, Alteta Sa a afirmat ca potentialul uman si capacitatea de adaptare sunt doua elemente care contribuie esential la “infaptuirea miracolului integrarii europene”, deoarece forma finala a modelului european “va surprinde chiar si pe creatorii lui”.

Dl Vasile Puscas, Ministru delegat, Negociator-sef la UE, considera ca noua politica a vecinatatii, promovata de Uniunea Europeana, ofera statelor din Balcani un cadru privind aderarea la UE, iar pentru celelalte state din Estul Europei, o oportunitate pentru eficientizarea raporturilor din aceste state si Uniunea Europeana, din care va face parte si Romania. “Tara noastra va deveni granita estica a UE, iar aderarea sa la Uniunea Europeana va constitui un impuls pentru stabilizarea si dezvoltarea economica a zonelor din vecinatate, in care traiesc si minoritati romanesti. In acest proces al apropierii de standardele europene, tinerii sunt principalul agent al schimbarii, fiind flexibili, deschisi spre competitivitate si avand o abordare globala a valorilor nationale in context european”.