MACEDO-ROMANII DIN CROATIA SI SLOVENIA

Megleno-romanii (vlasii) provin din tinutul Meglen (tk. Caragiova), situat la granita de nord a Greciei cu Macedonia. Tinutul este marginit ’’la rasarit cu Vardarul, la sud cu plaiurile Ianitei si ale Vodenei, la nord cu muntii Mariansca, iar la apus cu muntii Cosuf si Nigea”¹. Partea de nord a ‚tinutului Meglen, cu trei comune Huma, Coinsco si Sirminina (aproximativ 2000 de megleno-romani in mare parte slavizati), se afla in Macedonia, restul de sapte comune, Lungunta (Langardia), Birislav (Periclea), Liumnita (Skra), Cupa (Kupa), Osani (Arhanghelos), Tarnareca (Karpi), Barovita si oraselul Nanta (Notia), fiind in Grecia. S-au vehiculat diferite cifre privind numarul megleno-romanilor: G. Weigand² (1892), 14000; V.Koncev³ (1900), 11.960; I. Nenitescu⁴(1895), 21700; P.Papahagi⁵(1902),20000; Th. Capidan (1925), 14720. Numele de megleno-romani este o dat de carturari, adoptat dupa tinutul locuit (Meglen). Etnonimul lor era de “vlasi”⁶. Vlasii sunt singura minoritate romaneasca din randul careia au trecut la islam. Acest lucru s-a intamplat, dupa toate probabilitatile, in jurul anului 1650 (locuitorii din Nanta expulzati fortat in Asia Mica la schimbul de populatie dintre Grecia si Turcia). Th. Capidan, pornind de la studiul dialectelor aroman, istro-roman si megleno-roman, dezvolta o teorie privind etnogeneza romanilor, implicit a comunitatii megleno-romane. O. Densusianu si C. Jirecek considerau ca megleno-romanii provin din amestecul romanilor cu pecenegii (asezati in aceasta zona dupa infrangerea lor de catre imparatul bizantin Alexios Commenos la anul 1091), plecand de la fizionomia asiatica (pometii obrajilor mai accentuati) a acestora. Weigand si George Murnu⁷ considerau ca megleno-romanii sunt urmasii Imperiului Romano-Bulgar (teorie cu care Jirecek nu era de acord) si care s-ar fi retras in tinutul Meglen. Pericle Papahagi nu este de acord nici cu Jirecek nici cu Weigand, considerand ca megleno-romanii sunt urmasi ai pecenegilor, dar ca acesti pecenegi erau romani, confuzia aparand din faptul ca romanii erau numiti in trecut pecenegi, in loc de vlahi.⁸ Numarul romanilor a fost foarte mare, considera P. Papahagi, altfel neputand explica formarea dinastiei assanizilor (dinastie stinsa in anul 1257). Th. Capidan nu este de acord cu aceste teorii. El pleaca de la asemanarea dialectului megleno-roman cu limba romana vorbita in nordul Dunarii, afirmand ca este sigur ca megleno-romanii au stat o lunga perioada in muntii Rodope⁹ (datorita asemanarii dialectului meglenit cu limba vorbita de bulgarii din Rodope)¹⁰ inainte de a se muta in tinutul Meglen. Se observa, spun atat. P. Papahagi cat si Th. Capidan, ca din dialectul aroman si cel megleno-roman lipseste influenta slava, fiind prezentata in schimb influenta greceasca. Dupa indelungi studii facute asupra dialectelor romanesti si a limbilor vorbite de popoarele invecinatate, Th. Capidan ajungea la concluzia ca, in timpul formarii limbii romane, putem vorbi de o unitate etnica romaneasca, situata atat in nordul cat si in sudul Dunarii. Limba romana sta la baza formarii dialectelor romanesti din Peninsula Balcanica. In acelasi timp, influenta albaneza in limba romana arata faptul ca romanii au trait (in epoca romana) intr-un spatiu invecinat cu poporul albanez.

Com. Cerna este situata in vestul judetului Tulcea, la 55 km de orasul Tulcea, 25 km de orasul Macin, intr-o zona deluroasa. In cercetarea noastra ne-a interesat numai satul Cerna deoarece numai aici locuiesc compact megleno-romanii (peste 80% din populatia satului care in anul 2000 era de 2427 locuitori). Satul Cerna este resedinta com Cerna, care mai are in componenta satele Gen. Praporgescu (12 Km), Mircea Voda (10 km), Traian (8 km). Inainte de anul 1940 satul Cerna era locuit de bulgari (gagauti – crestini vorbitori de limba turca, aproximativ 85%). In satul Cerna megleno-romanii s-au grupat in functie de satele din Grecia de unde proveneau: familia de bastinasi care erau deja grupati in estul satului (in principal bulgari si romani); in sud-est lumnicianii (din satul Lumnita) in nord lunzanetii (satul Lugunta); in centru, nord si nord-est usinetii (satul Osani); in est cupinetii (din Cupa). Ei si-au pastrat foarte bine dialectul meglenit si il folosesc in mod curent. Autoidentificare si imaginea celuilalt. Incercare de psihologie sociala. Este interesant faptul ca meglenii se considera olteni, plecati din partile Olteniei. Ei si-au construit o imagine comparativa fata de acestia, incercand sa adune argumente care sa le sustina opiniile. Aceasta idee a inrudirii cu oltenii este generalizata in satul Cerna. Fata de aromani meglenii se simt in inferioritate (este explicabila aceasta inferioritate prin numarul mic al comunitatii meglene). Ei se raporteaza la ocupatiile traditionale: meglenii au fost agricultori, pe cand aromanii pastori, negustori. Meglenii au locuit in campie pe cand aromanii in munti. Ocupatiile si-au lasat amprenta asupra capacitatii de intreprindere (in activitatile economice) si al curajului de a infrunta pericolele. Este evident ca diferentierea s-a remarcat in limba, in dialectul vorbit, ca si in obiceiuri. Fortele de coeziune ale acestor comunitati tin de istorie si traditie. Pentru cei veniti in Romania, identitatea de soarta i-a unit, atat pe megleno-romani cat si pe aromani. Aromanii, prin natura ocupatiilor, care au creat la ei o psihologie speciala, si prin numarul mare al comunitatii, au reusit sa se impuna in societatea romaneasca, conservandu-si neamul. Foarte rar intalnim casatorii mixte intre aromani si romani in comunele locuite de aromani. In schimb, la megleno-romani, numarului mic al comunitatii a facut ca dupa anii ’50 sa apara numeroase casatorii mixte.Dar datorita greutatilor prin care a trecut aceasta mica comunitate, datorita presiunilor din afara grupului, unitatea acesteia a ramas puternica. Ca si aromanii, la megleni sentimentul national este foarte pronuntat. La steagul de nunta (furglita) se arboreaza tricolorul. Toti subiectii chestionati au relatat aceasta, foarte greu amintindu-si de esarfa alba sau rosie traditionala. Al doilea exemplu tine de autoidentificare. Se considera romani, ,,mai romani decat romanii”. ¹² Informatorii se raporteaza frecvent la istoria comunitatii din care provin (identitate, loc de provenienta, imaginea mentala a spatiului, traseul urmat in emigrare, cauze ale emigrarii, durabilitatea / alteritatea obiceiurilor traditionale). Comunitatea premerge individului si isi lasa amprenta pe evolutia lui indiferent de spatiul in care-si traieste viata. Anii de lupta pentru pastrarea identitatii (limba si biserica), anii copilariei in satul natal, povestile si cantecele spuse in familie, actele rituale de socializare a copiilor si tinerilor se intiparescin subconstientul individual, marcandu-l indisolubil, devenind o contrapondere la cultura masificatoare din spatiului social invecinat. Identificarea individului cu o natiune nu este voluntara ci decisa de un destin format de generatiile anterioare in lupta lor pentru supravietuire. Pentru membrii acestor comunitatii nu se mai putea trai in locurile natale, nu atat datorita amenintarii cu exterminarea (cu toate ca aceste comunitati au fost confruntate cu dese acte de barbarie din partea neamurilor conlocuitoare, in decursul istoriei formandu-si evident un reflex de supravietuire, dovada faptului ca si acum exista in spatiile respective, mai putin acolo unde sate intregi au fost deportate fortat), ci mai ales a faptului ca numai putea supravietui ideea nationala in care se formasera (,,si pamantul si soarele devenise grec” cum spune un informator). Ei nu au fost constransi sa emigreze, ei au dorit aceasta si au staruit pe langa autoritatile romanesti sa-i primeasca. Au ramas cu nostalgii pentru locurile natale pe care unii n-au putut sa le mai revada datorita imprejurarilor istorice nefavorabile prin care a trecut Romania posbelica.

NOTE

¹Ioan Nenitescu, De la Romanii din Turcia Europeana, Bucuresti, 1895, p. 384.

²P. Papahagi, apud. G. Weigand, Die Vlaho-Meglen, Leipzig, 1892, p. XXVI.

³P.Papahagi, apud. V. Koncev, MAKE?OH??, Sofia, 1900, p. 146

⁴Ioan Nenitescu, op. Cit., p. 389

⁵Pericle Papahagi, Megleno-Romanii. Studiu etnografico-folcloric, Bucuresti, 1902, p. 44

⁶Este curios faptul ca locuitorii din Cerna se considera megleno-romani (makedoni), pe aromani numindu-i vlasi (care de fapt la aromani nu se intalneste). Se pare ca ei si-au pierdut etnonimul in schimbul denumirii literare aparute la sfarsitul secolului trecut. Aceasta si probabil ca o reamintire a locului de origine de unde au plecat.

⁷George Murnu, Istoria romanilor din Pind, Vlahia Mare 980-1259, Bucuresti, 1913, p. 229-230

⁸Pericle Papahagi, op. Cit., p. 7

⁹Migrarea lor dintr-o zona muntoasa se confirma prin arhetipurile de cultura populara gasite in studiile de teren la megleni.Exemplu putem lua un obicei tinand de sarbatoarea de Craciun: Barbatul, capul gospodariei, lua un butuc de stejar, in Ajunul Craciunului, si il baga in soba, arzandu-l cate putin pana la Boboteaza. Carbumnele rezultat era pus la radacinile pomilor ca sa fie roditori (la aromani se Dadea la vite pentru a fi ferite de boli). Acest opbicei tine de o straveche civilizatie a lemnului in opozitie cu civilizatia mediteraneana a pietrei. Zeul ajuns la batranete era incinerat, murea si renastea. Obiceiul este intalnit la aromani (bavnic), romani, megleno-romani (bondic), letoni. (a se vedea si Ion Ghinoiu, Panteonul romanesc, 2001).

¹⁰Teodor Capidan, Meglenoromanii, I, 1925, p. 56

¹¹Constantin Noe, Colonizarea Cadrilaterului, in revista Sociologie Romaneasca, anul III (1938), nr.4-6, Bucuresti, ISR, p. 119-159

¹²Textul subliniate apartin operatorului de interviu. ,,- De cate feluri sunt machedonii? Noi suntem machedoni, nascuti in Macedonia. Dar sunt doua feluri, aromani si megleno-romani .Noi, megleno-romanii, suntem mai aproape de dialectul daco-roman. Eu spun mama, ei spun mamu [aromanii], eu spun ahma, ei spun tora, greceste tora. Dar am inteles ca megleno-romanii ar spune ca sunt olteni.Cam asa. Eu am o nepoata care e prin Italia. <<Bunicule, eu cred ca suntem de prin Oltenia. Aromanii dupa port sunt cam ardeleni ceva>> Astia [aromanii ] erau crescatori de animale, noi nu ne incuscream cu aromanii, nu ne incuscream. Nu dadeam fata, fereasca Dumnezeu, la ei.” (S.G.)

,, - Acum, ce credeti, cum se definesc megleno-romanii? Noi suntem romani. Romani. Romani de unde? Ce se intampla. In istoria noastra spune asa: noi romanii care suntem toti plecati din partea Olteniei, ca pe timpul barbarilor, noi am trait 500 de ani sub turci in Grecia. In Grecia acolo sub bei traiau. Si eu sunt oltean, suntem rude atunci? Da, da. De ce sunteti oltean, care e legatura? Apu la apa. Pani la paine. Intelegi, 500 de ani sub turci si sub bulgari, limba romaneasca s-a reintrodus si cu alte cuvinte. Dar de ce cu oltenii si nu cu moldovenii? Doamne cam asa e dupa port, ca parintii mei cand au venit incoace stateau si la joc, si la joc joaca oltenii hei ….Asta cand, dupa ce au venit in Romania si-au dat seama? Nu pai ai nostrii jucau si in Grecia cand am venit jucau si oltenii. Dar aromanii? Aromanii, domne astia au fost emigranti, aromanii astia erau acum in Yugoslavia si apoi in Bulgaria, erau cu oile. Noi eram agricultori. Nu plecam prin comune, iar aromanii astia aveau 5-6000 de oi, revolver avea femeia aicea si el aicea, trecea granita atunci intelegi. Daca spuneai ceva pac te-mpusca. Eu am intrebat pe unul cu cazane care era in Bucuresti. <<Domne de ce aromanii sunt atat de curajosi si noi meglenii nu suntem? Asta parintii nostrii si copiii cand gresesc ceva pac, pac. Autoritate. Da-i mai, bate-i mai, bine i-ai facut. >>Intelegi? Aveau curaj.” (N:H:)

,, - Cine sunt megleno-romanii, de unde se trag ei? Megleno-romanii se trag din Oltenia. Noi avem multe cu oltenii. Noi spunem ai la usturoi si ei spun pe olteneste tot ai. Insa, in timpul cand un copil a mancat ai si cand l-a usturat a incepul sa stige,, ma ustura, ma ustura!”, si a ramas usturoi. Dar multi din Oltenia tot ai ii zic. Cred ca din teritoriul acesta al Olteniei. Aromanii sunt cam din Maramures. Cam de acolo. Cu obiceiurile se cam aseamana.” (S.A) Informatori : Noice Hristu, n. 1925 in Lugunta, Grecia. In anul 1926 vine cu parintii in comuna Doi Muslari, satul Cafaclia, Durostor. Din 1940 in Cerna. Studii: 4 clase. Simiti Gheorghe, n. 1910 in Liumnita (Grecia). Studii: 4 clase scoala greaca. Limbi straine: greaca, turca, bulgara. A venit in luna aprilie, anul 1926 in Romania, satul Haschioi, plasa Doi Muslari, Durostor. In anul 1940 a fost evacuat in jud. Ialomita, iar mai apoi in Cerna. Suca Atanase, n. 1915, in Liumnita (Grecia). Vine in Romania in comuna Viscaioi (Durostor) la 14.04.1926. In anul 1940 este evacuat 3 luni in Ialomita, comunma Manasia, iar apoi in Cerna. Studii: 3 clase scoala greaca, 5 clase scoala romaneasca.

MACEDO-ROMANII DIN CROATIA SI SLOVENIA

(Dupa fantani oficiali contemporane)

Studiu publicat de Nicolae Densusianu, autorul faimoasei sale Dacia Preistorica in "Albumul Macedo-Roman", 1880, pp. 39-41

Vorbim aici de o colonia macedo-romana care a jocat un rol foarte caracteristic in afacerile interne ale Austriei si Ungariei, vorbim de un popor care sub nume de Romani (Valachi) in secolul al XVII-lea au dat probe de o virilitate admirabila. Dar aceasta colonia a perit dupa ce a sustinut o lupta de libertate aproape o suta de ani. Noi vom impartasi aici citeva date istorice din viata acestor Romani, care pe la anul 1659 pareau a egala in energia pe fratii lor din Ungaria si Transilvania.

Pe la finitul seculului al XVI-lea si inceputul seculului al XVII-lea, armele si tirania musulmanilor inspaimintase toate popoarele din Peninsula Balcanica. O multime de crestini din Macedonia, Tesalia, Epir si Albania parasira vechile lor asezari, cautindu-si siguranta persoanei si averii in tarile de miazanoapte.

Atunci, o grupa insemnata, sub numele de Romani (Valachi) trecu in Croatia si Slavonia (Slovenia, n. red.) si se stabili in diferite parti ale acestui regat. In scurt timp, tinuturile de linga fluviul Ilova capta numirea de Valachia major si Valachia minor (1).

Prima aparitiune a Romanilor acestora in afacerile Croatiei si Slavoniei o aflam pe la anul 1604. Pe timpul acesta, prelatii si magnatii Ungariei se plinsera la Camera Tarii ca soldatii mercenari si capitanii frontierelor le ocupa posesiunile, ogoarele, finantele si padurile, de a recunoaste drepturile ce le revin ca domni oameni paminteni. Articolul de lege 14, din anul 1604, care face mentiune de aceasta plingere adauge apoi: "Dupa cum se spune, toate acestea se intimpla si in Slavonia si Croatia cu Romanii cari de curind au venit acolo din tinutul turcesc si s-au asezat pe mosiele Episcopiei din Agram si ale unor domni si nobili, anume a(le) contelui Zrini, Derrofy, ale familiei Pogan si ale altora. Se hotaraste asadar ca de la toti acestia sa se pretinda dijmele si sa se deie domnilor paminteni teragiul sau nonele" (2)

Din textul acestei legi este evident ca magnatii Ungariei voira a supune pe romanii emigrati in Croatia si Slavonia la servitii feudale, sau ca se (ne) folosim cu terminul technic al jurisprudentiei unguresci, a-i face «iobagi». Aceasta grava cestiune fu genesa multor dificultati si turburari continue, cari ocupara legislativa Ungariei in tot decursul secolului al XVII-lea.

Romanii din Turcia, cind emigrara in Croatia si Slavonia, se pusera sub jurisdictiunea nemijlocita a Capitanilor de frontiera austriaci. Ca atare, ei remasera oameni liberi, ba inca obtinura de la imperatii Austriei mai multe imunitati si privilegii, precum vedem ca obtinusera si romanii Pindului de la sultanii turcesci (3).

La anul 1618, Camera Ungariei hotari din nou ca romanii din Croatia si Slavonia se fie predati jurisdictiunii domnilor paminteni (4). Spre scopul acesta se institui o comisiune care se duca la indeplinire scoaterea lor de sub auctoritatea capitanilor de frontiera.
Dar legea remase neexecutata. Romanii urmara si de aici incolo a se bucura de libertatile si imunitatile acordate de Curtea din Viena, recunoscind de legala numai jurisdictiunea Capitanilor austrieci.

Din aceasta cauza, Camera Ungariei, pentru a putea opera mai cu succes supunerea lor la regimul feudal, vine la anul 1635 si le caseaza toate privilegiile. Articolul 40 din anul acesta dispune urmatoarele: "Fiindca Maiestatea Sa Cesaro-regeasa Sacratisima a binevoit a decide ca intentiunea Maiestatii Sale nu a fost niciodata ca numitii romani ar fi fost inzestrati cu privilegii in prejudiciul drepturilor altora, ba inca a binevoit a decreta ca prin o comisiune sa se aduca satisfactiune Domnilor pamintesti dupa justa pretentiune a fiecaruia, de aceea privilegiile acelor romani, oricum, oricind si sub orice forma se vor fi dat, se caseaza si se nimicesc" (5).

Aceasta anulare insa nu avu niciun efect de drept. Curtea din Viena confirma din nou privilegiile si imunitatile romanilor din Croatia.

Atunci Camera Ungariei veni cu alta lege si, la anul 1659 le declara a doua oara de anulate. Iata cum suna articolul 90 din 1659: "In cit se atinge de privilegiile si statutele romanilor, cari mai inainte s-au casat, iar acum de curind au fost confirmate de Cancelaria Germana in prejudiciul Regatului (ungar, n. red.) si a Sintei Coroane, se reinoieste art. 40 din 1635" (6).

Nici aceasta casare nu se putu executa, din care cauza Camera Ungariei, la anul 1681, prin articolul 64, hotari a treia oara: "Statutele si privilegiile romanilor, date in prejudiciul Regatului si a Sintei Coroane precum au fost mai inainte casate prin articolii de lege 90 din 1659 si 40 din 1635, asa si acum se caseaza si declara de mortificate atit cele date mai inainte, cit si cele urmate dupa aceea" (7).

Nobilii si magnatii unguri, in conformitate cu deciziile Camerei incepura a considera pe romanii din Croatia si Slavonia ca adevaratii lor iobagi si a-i supune la servituti si dijme feudale. Romanii insa, zelosi de libertatile si privilegiile lor, se pusera pe terenul rezistentei.

In fata acestei stari de lucruri, Camera Ungariei, la 1659 hotari urmatoarele: "La aceasta situatiune insa, daca cu mijloace blinde nu ar succede sa aduca la vechea (?) ascultare pe romanii care acum de curind au fost scosi de sub jurisdictiunea domnilor paminteni, sau pe aceia cari se vor sustrage ei de la sine, atunci Domnii paminteni vor avea facultatea a se folosi asupra lor de dreptul ce-l au, si in consecinta, pe astfel de romani, ca rebeli se-i scoata de pe mosiile lor, sau in alt mod se aplice pedepse asupra averii si persoanei lor" (10).

Tot la anul 1659, magnatii unguri se pling la Camera ca romanii din comuna Oszek incep a le ocupa muntii domnilor paminteni, si mai cu seama din tinutul desert Czuncovicz, ca dinsii comit omoruri si devastari asupra domnilor paminteni, si asezati fiind chiar in inima Regatului, turbura linistea publica (11). Bazata pe aceste motive, Camera Ungariei decise ca romanii din Oszek se-i transfereze la partile mai departate ale frontierelor turcesti. Dar, curind dupa aceea aflam pe romanii din Oszek ca se revolta din nou contra presiunii ce o exercitau capitularii (privilegiatii, n. red.) din Agram asupra lor.

Articolul 46 din 1662 contine urmatoarele: "Fiind insa ca anumiti romani din satul Oszek cuteaza a irumpe in domeniile Capitulului din Agram ce se tin de castelul Toplieza si in mod ostil invadeaza casele si coloniile ce se afla acolo, si deoarece capitularilor, ca persoane bisericesti nu le convine sa alunge cu armele pe astfel de invadatori violenti, de aceea se concede numitului Capitul ajutorul domnului Conte al Banului, pentru a respinge invaziunile acestor romani" (12).

Desi Camera Ungariei decretase transferarea romanilor din Oszek inca de la 1659, indata ce facusera prima revolta asupra nobililor, totusi legea nu se putu pune in executiune. Astfel, la anul 1681, Camera Ungariei hotaraste din nou: "Desi romanii din Oszek, in conformitate cu articolul 92 din 1659 ar fi trebuit, pentru diferite violente sa fie pedepsiti, ba chiar si transferati la locurile mai apropiate de confiniile turcesti si cari au lipsa de aparare, totusi acesti romani n-au fost translocati si din nou comit daune mai simtitoare si mai grave asupra Regnicolarilor, (locuitori ai Regatului maghiar, n. red.), astfel, cu voturi comune se decide ca in conformitate cu articolul mentionat, ei sa fie transferati la locurile cele mai necesare pentru apararea frontierelor si anume in locurile unde in timpul din urma au fost puse mai multe sate (13).

In modul acesta decurse lupta de existenta si drepturi intre romanii din Croatia si Slovenia – si magnatii Ungariei. Rezoluti (hotariti) a-si apara libertatile lor, ei se opusera cu energie aproape un secol legislatiei unguresci, care voia a-i supune autoritatii si arbitrariului domnilor feudali. Dar putini la numar, ei sucombara, fura ridicati din locuintele lor, transferati in alte parti, si asa se termina viata acestei colonii macedo-romane. Dupa cit putem afla din legile Ungariei, romanii acestia erau asediati in urmatoarele tinuturi: in posesiunile Episcopiei din Agram si ale unor domni paminteni, anume ale contelui Zrini, Deroffy, ale familiei Pogan si ale altora.
(art. 14 din 1604); si in posesiunile Caprocense – bona Caprocensia. (Art. 51, din 1638); si in Somberg. (Art. 52 din 1647); in cinci sate pendente de castelul Luidbregh ale contelui George Erdödy; in opt sate pendente de castelul Raszinya al contesei Ana Elisabeta Moscon; in comuna Oszek, pendenta de castelul Toplicza. (Art. 92 din 1659 si 46 din 1662)/14/; in tinutul Czunowicz. (Art. 92 din 1659); in fine, pe tarmurii fluviului Illova, unde era Valachia Major si Valachia Minor, dupa cum ne spune autorul anonim al unui manuscris latin ce se afla in Biblioteca Museului National din Pesta (15). In ce priveste nationalitatea acestor coloni, anonimul din Pesta e de parere ca ca ei nu au fost romani, ci sirbi de religiune ortodoxa neunita ("Rasciani graeci ritus non uniti"). Regretam mult insa ca dinsul nu aduce nicio proba pentru sustinerea afirmatiunei sale. Numele de «Valachi», oricum, a trebuit sa aiba o baza mai reala, si nu a putut fi numai un simplu joc de cuvinte. Ratacirea anonimului din Pesta, credem ca s-a produs din cauza ca dinsul nu stia ca in Macedonia, Tesalia, Epir si Albania a existat in toti timpii un element puternic romanesc.

Studiind legile Ungariei, care se raportau la coloniile acestea, vedem ca peste tot locul se face deosebire intre trei rase de colonisti: Valachi, slavi si predanci (16).

Pentru ce aceasta distinctiune? De ce nu s-a dat Valachilor numele de sirbi sau rasciani, fiindca in secolul al XVII-lea atit romanii (valachi), cit si sirbii (rascii, rasciani) erau popoare foarte bine cunoscute guvernului din Viena si magnatilor din Ungaria.

Apoi, numirea de Valachia nu a fost niciodata sinonima (cu sirbi, rasci / rrasciani), cu atit mai putin in secolul al XVII-lea. Din contra, stim ca denominatiunea aceasta s-a dat exclusiv numai popoarelor de ginte latine.

Tot de opinia aceasta este si invatatul Miklosich, care vorbind despre romanii din insula Veglia, despre cei din tarmurii orientaliai Adriaticei si din Istria, incheie astfel: "Din cele memorate pina aici rezulta ca romanii, plecind dintr-un punct al Peninsulei Hemice (Balcanice), au patruns in teritoriul sirbesc si de acolo spre nord, in tinuturile locuite de Croati" (17).

Cauza pentru care astazi nu se mai gasesc romani in locurile acele se vede chiar din legile Ungariei: ei au fost transferati si imprastiati de-a lungul frontierelor, si in modul acesta desnationalizarea lor nu s-a mai putut impiedica. Mai mult, in tinuturile numitei Valachia Mare si Valachia Mica din Croatia si Slavonia, aflam nume de sate curat macedo-romane, cum sunt: Siracii, Doliani, Monastir, Darvar (astazi: Daruvar), ce arata in mod destul de evident ca ele au fost intemeiate in timpuri vechi de catre coloniile venite din Siracu, Doliani, Monastir si tribul Darvarilor.

Scurt istoric