THEODOR CAPIDAN: PARADIGMA PRIVIND ETNOGENEZA POPORULUI ROMAN

CONTRIBUTIE LA STUDIUL MINORITATILOR ROMANESTI SUD-DUNARENE

 

drd. Emil TARCOMNICU

Dupa Primul Razboi Mondial, datorita unor conditii socio-politice nefavorabile populatiilor romanesti din Peninsula Balcanica, numeroase familii de mecedo-romani (aromani si megleno-romani) au solicitat statului roman sa le favorizeze stabilirea in Romania. Initial aromanii au fost improprietariti in Cadrilater, ca mai apoi, dupa cedarea acestei provincii Bulgariei (anul 1940, sa ajunga in judetele Tulcea si Constanta). Sunt numeroase sate in Dobrogea in care se intalnesc descendentii acestor pribegi. Pentru a vedea cine sunt aromanii, am apelat la unul din reprezentantii de marca ai lingvisticii romanesti, aroman de origine, Theodor Capidan.

Theodor Capidan, dupa indelungi cercetari de teren asupra limbii vorbite de aromani cat si a popoarelor invecinate, dezvolta o teorie interesanta, sustinuta stiintific, asupra formarii poporului roman si a limbii romane. Stabileste ca al patrulea dialect al limbii romane megleno-romana [1]. Asemanarile dintre dialectele daco-roman, aroman, megleno-roman si istro-roman conducea la concluzia ca limba romana era, in momentul aparitiei slavilor, pe deplin formata si exista o continuitate etnica in stanga si dreapta Dunarii. Dunarea nu era un hotar geopolitic pentru neamul romanesc, ci axa centrala a acestuia. “Iar in momentul cand aceasta limba incetase de a mai fi romana si incepuse sa alunece in drumul prefacerilor, spre a ajunge sub forma elementului straroman, atunci cand navalirea slava, dupa ce se pusese ca un stavilar intre limba romana de pe coasta Adriei, din care a iesit vechea dalmatina, si limba romana din Balcani, din care era sa se nasca straromana, gasise elementul roman balcano-carpatic prefacut atat sub raportul etnic cat si lingvistic ca element romanesc, atunci unificarea era asa de completa, sub aceste doua raporturi, intre cei de la nord si cei de la sud, incat, in acea epoca, care nu poate fi pusa dupa sec. al VII, si la unii si la altii se zamisleste acelasi popor, vorbind aceeasi limba romaneasca.[2]

Dovezi lingvistice ale formarii limbii romane inainte de sec. al VII-lea si a existentei unei continuitati etnice pentru elementul romanesc:

1.       influenta redusa a limbilor slave asupra limbii romane, asa cum releva studiile slavo-romane;

2.       2. imposibilitatea trecerii celor patru dialecte prin aceleasi prefaceri ca sa ajunga, “fara atarnare una de alta si numai pe baza unitatii elementului etnic identic, la aceeasi forma identica[3];

3.       3. legatura dintre limba romana si limba albaneza nu se poate explica decat prin faptul ca, in trecut, cele doua popoare se invecinau.Ele ne arata ca oriunde se fa fi format neamul romanesc, in stanga, in dreapta, sau pe amandoua tarmurile Dunarii, limba pe care o vorbeste acest neam trebuie sa se fi inchegat in apropierea poporului albanez;

4.        4. o serie de cuvinte provenite tot din legatura cu limba albaneza, dar care lipsesc din dialectul aroman si cel megleno-roman, duce la concluzia ca stramosii aromanilor se aflau in directa legatura cu albanezii. Se presupune, spunea Th. Capidan, ca acestia sunt urmasii romanilor din muntii Rodope. Aceste concluzii sunt formate si datorita faptului ca. In daco-romana, se intalnesc doua fenomene lingvistice preluate din limba albaneza si care nu se regasesc in celelalte dialecte: rotacismul (pentru dialectul sudic-tosc) si nazalizarea (pentru dialectul albanez din nord-ghag). Aceste doua fenomene lingvistice s-au raspandit intre grupurile de romani care se gaseau mai in apropierea poporului albanez[4]. La stramosii aromanilor si megleno-romanilor, care se aflau in muntii Rodope (Bulgaria actuala), aceste fenomene lingvistice nu au ajuns.

Din studiile comparate albano-romane rezulta ca exista doua perioade ale influentei: una comuna pentru intreg romanismul (in afara particularitatilor enuntate) si alta mai recenta, doar asupra aromanilor negasite in daco-romana. Atat aromanii cat si megleno-romanii au trecut prin muntii Bulgariei, preciza Th. Capidan, unde au convietuit o perioada alaturi de bulgari. Stramosii aromanilor migreaza in Tessalia, Pind si Epir in regiuni cunoscute, foste teritorii romanizate. Slavii sunt cei care intrerup continuitatea etnica romaneasca si izoleaza aromanii de restul romanismului. Astfel argumenta Capidan ca coborarea acestor romani din Epir si Tessalia, dupa cum rezulta din raporturile de limba albano-romane, apare mult mai probabila ca s-ar fi facut prin Bulgaria, pe acolo, pe unde , mai tarziu, s-au coborat si Megleno-romanii”[5].

Megleno-romanilor, TH. Capidan le inchina o ampla monografie in trei volume, aparute intre anii 1925-1935. Este o monografie in care autorul face o prezentare a istoriei, numarului, a tinutului locuit de “rumani / ramani, a credintelor, obiceiurilor si ocupatiilor megleno-romanilor. Realizeaza si o analiza a limbii vorbite de megleno-romani, limba mai apropiata de daco-romana decat aromana. Limba vorbita de megleno-romani este infatisata de Th. Capidan ca al patrulea dialect al limbii romane. Studiul dialectului meglenit il conduce la concluzia ca megleno-romanii au migrat in sec. XIII, fiind o populatie care s-a aflat impreuna cu aromanii, dar mai aproape de daco-romani. Aceste idei sunt intalnite si in celelalte studii inchinate aromanilor. Intreruperea contactului dintre Romanii din stanga si din dreapta Dunarii s-a facut in  mare parte prin strabunii Meglenoromanilor”[6] si “Romanii din Meglen, asa cum se dovedesc astazi din dialectul lor, intru inceput faceau parte din ramura sudica a romanismului balcano-arpatic si apropierea lor mai pronuntata, in grai, cu Dacoromanii se explicamai mult dintr-o convietuire de cateva secole cu acestia, dupa ce in sec. alVII sau VIII, se desprinsese prima parte de Romani sudici, luand calea spre regiunile in care ii gasim grupati mai tarziu”[7].

A doua mare monografie o reprezinta “Aromanii, Dialectul Aroman, in care Th. Capidan realizeaza un studiu linvistig asupra dialectului aroman, inspirandu-se in scrierile aromanesti din sec. al XVIII-lea si din literatura populara aromaneasca. Metoda aplicata este aceeasi cu cea folosita  in “Megleno-romanii”: prezentarea istoriei, numarului sii raspandirii aromanilor, a ocupatiilor si etnografiei aromanesti, a culturii si rolului social jucat in viata popoarelor balcanice; a doua parte trateaza primele incercari ale scriitorilor aromani de a scrie aromaneste si a locului dialectului aroman in limba romana; a treia parte reprezinta o analiza a gramaticii dialectului aromanesc (fonologie, morfologie, derivatia si sintaxa). Pastrarea limbii la aromani si influenta redusa greaca asupra acesteia, cu toate ca aromanii au apartinut civilizatiei grecesti prin avantajele pentru cultura si comert, se explica, cum o fac de altfel majoritatea cercetatorilor, prin conservatorismul femeii aromance.

La aceasta teorie Capidan adauga faptul ca conservarea specificului etnic la aromani s-a realizat si datorita organizarii sociale a acestora: “Traind din timpuri stravechi in falcari si celnicate, ei s-au simtit foarte intim legati unii de altii, ducand in tot timpul indeletnicirii lor cu pastoritul o viata izolata de greci si celelalte popoare balcanice. [8] O alta monografie “Macedonenii, Etnografie, istorie, limba (1942) trateaza atat aromanii cat si megleno-romanii. Apare mai intai in limba franceza (1937) si apoi germana (1941) sub patronajul Ministerului Propagandei Nationale. Reia si completeaza analizele asupra numelui si raspandirii macedo-romanilor in Balcani, a vietii de familie si a ocupatiilor acestora, a obiceiurilor, folclorului, a istoriei si limbii, a starii culturale etc.

Referitor la limba macedo-romanilor Th. Capidan repeta:”Limba lor este romaneasca. Ca atare, ei nu pot admite faptul (filologii n.n) ca doua populatiuni de aceeasi origine, cum sunt Dacoromanii si Macedoromanii, traind de aproape doua milenii in regiunii atat de departate si in regiuni cu totul deosebite, sa dea nastere la o limba care sa fie aceeasi nu numai din punctul de vedere al dezvoltarii ei interne dar … si din acela al imprumuturilor din afara.[9] De la aparitia ideii nationale la aromani (dupa 1850) si pana astazi, grecii nu recunosc existenta minoritatilor pe teritoriul Greciei actuale, aromanii fiind, atat pentru  politicieni cat si pentru cercetatorii greci vlahofoni.

Keramopulos, presedintele Academiei Grecesti in perioada interbelica, sustinea la 28 decembrie 1938, intr-o sedinta festiva, o disertatie in care, conform tezelor paneleniste, incerca sa explice originea macedo-romanilor. Nicolae Iorga propune Academiei romane sa raspunda acestei lucrari, iar Th. Capidan si-a luat responsabilitatea de a prezenta o comunicare asupra originii macedoromanilor[10]. La inceputul comunicarii, Th. Capidan trecea in revista momentele istorice ale participarii inflacarate a macedo-romanilor la “Marea Idee” panelenista a eliberarii crestinilor din Imperiul Otoman si a jertfei de sange a acestora pentru independenta Greciei. Ruptura dintre macedo-romani si greci apare in momentul cand planul grecesc, care prevedea ca Grecia sa fie singura mostenitoare a Imperiului Otoman prefacand toate neamurile in greci, intra in contradictie cu aspiratiile nationale ale natiunilor balcanice. Panelenismul era sustinut si de catre Patriarhia de la Constantinopol, care obtinuse de la Imperiul Otoman dreptul de a reprezenta crestinii din Imperiu, trecuti in registrele Portii sub numele de rummileti (neam romaic, adica grecesc)”[11].

Grecii, ajutati de Patriarhie, au pornit o campanie de deznationalizare a popoarelor din Balcani, incercand sa dovedeasca originea greceasca a acestora. Keramopulos continua, ca si cercetatorii greci de astazi, aceste idei considerand ca romanii, bulgarii, albanezii sunt Elini Vlahofoni”, “Elini Vurgarofonietc. Th. Capidan considera ca aceste idei descalifica acesti “cercetatori” si “ca in stadiul actual (la 1939 n.n.) al cercetarilor istorice si lingvistice, dovedirea origini grecesti a populatiunilor romanesti din Sudul Dunarii este atat de absurda, incat n-am nevoie de prea multe argumente, ca sa demonstrez contrariul “[12].

Th. Capidan aducea din nou dovezi bazate pe datele istorice si lingvistice, pe limba si numele comun, pentru a combate tezele sustinute de “cercetatorul” grec care nega adevarurile stiintifice. “Oricine incerca (spunea in incheiere Th. Capidan) sa explice aceasta unitate etno-linvistica altfel de cum rezulta din datele istorice si faptele de limba, falsifica principiul de investigatie si prin acesta devine un simplu aventurier in cercetarile istorio-lingvistice”.[13]        

 NOTE

 [1] Meglenoromanii, Istoria si graiul lor, vol. I, Bucuresti, Cultura, Nationala, 1925

 [2] Romanii din Peninsula Balcanica, Bucuresti, Cartea Romaneasca; , 1924, p. 99

 [3] idem, p. 101

 [4] idem, p. 107

 [5] idem, p. 117

 [6] Aromanii Dialectul Aroman, Studiu Lingvistic, Academia Romana; , Imprimeria Nationala; ,

Bucuresti, 1932, p. 9.

[7] Romanii din Peninsula Balcanica, p. 103-104

[8] Aromanii, p. 145

[9] Maceedoromanii, Etnografie, istorie, limba; Fundatia regala pentru literatura si arta, Bucuresti, 1942

p. 137

[10] Originea Macedoromanilor, Raspuns d-lui Keramopulos de la Academia Greaca; din Atena,

referitor la originea greaca a macedoromanilor, Academia Romana, Memoriile Sectiunii Literare, Seria 

III, Tom IX, Bucuresti, 1939.

[11] Originea macedoromanilor. P. 4

[12] idem, p. 12

[13] idem, p. 23